O tehnologie „miraculoasă” a readus la viaţă un bărbat după 40 de minute de moarte clinică (VIDEO)

Un bărbat din Australia a fost în moarte clinică timp de 40 de minute înainte ca doctorii să reuşească să îl aducă înapoi la viaţă. Uimitor a fost şi faptul că bărbatul nu a suferit probleme medicale de pe urma faptului că a stat atât de mult timp cu un picior în groapă.
Colin Fiedler, din Victoria, Australia, nu a suferit niciun fel de probleme medicale de pe urma stopului cardiac. Fiedler avea 39 de ani când a suferit atacul de cord despre care spune că a reprezentat o şansă de lua viaţa de la capăt într-un mod mai responsabil, renunţând la fumat şi evitând stresul.

Pe când se afla în ambulanţă, Fielder a avut de ales între două spitale. Din fericire, el a vrut să meargă la The Alfred, neştiind că aici există singurul echipament medical, din toată Australia, care îi putea salva viaţa.

Metoda de resuscitare care i-a salvat viaţa bărbatului a fost folosită doar de 7 ori în lume şi doar în Australia a salvat până acum 3 persoane. Numită maşina AutoPulse este un sistem de resuscitare cardio-respiratorie (RCR) care plică constant presiune pe torace. De asemenea, tehnica presupune şi utilizarea unui bypass cardiopulmonar care să menţină circulaţia oxigenului şi a sângelui prin corp. În acelaşi timp, creierul trebuie menţinut la temperatura de 32 de grade Celsius.

Deşi poate părea că este vorba de o tehnologie simplă, aceste maşini au dovedit că pot contribui la salvarea vieţilor omeneşti.

Având în vedere că sângele şi oxigenul pot circula prin corp, medicii au ceva mai mult timp pentru diagnosticare şi identificarea cauzelor ce au dus la stop cardiac. Un alt plus adus de noul sistem este acela că previne invaliditatea.

În cazul celor trei oameni care au fost salvaţi, chiar dacă resuscitarea s-a produs între 40 şi 60 de minute după ce au fost declaraţi în moarte clinică, niciunul dintre ei nu a suferit invalidităţi, precum leziuni ale creierului.

Sursa: Counsel&Heal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>